Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea

Tipuri de dreptate

Termenul „dreptate” desemnează deopotrivă, un ideal universal şi o virtute personală.
Persoana care posedă această virtute personală este „un om drept”.
De regulă, analizăm termenul „dreptate” prin opoziţie cu cel de „nedreptate”.

Pe parcursul anilor de învățământ și de activitate profesională, am studiat şi am comparat mai multe tipuri de comunităţi umane. De fiecare dată, pentru a stabili dacă o societate este „dreaptă” sau „nedreaptă”, trebuie ca analiza noastră să se bazeze pe o serie de elemente sau „criterii”, în funcţie de care putem vorbi de mai multe tipuri sau categorii de dreptate.

Principalele categorii de dreptate sunt:

Dreptate distributivă
Dreptate procedurală
Dreptate corectivă sau reparatorie.

Dreptatea distributivă reprezintă corectitudinea:

accesului la resurse, poziţii în societate
distribuirii unor avantaje, obligaţii între persoane, grupuri în societate.

Avantajele includ ceea ce poate fi distribuit persoanelor, grupurilor şi este considerat util, de dorit, de exemplu:

bunuri
recompense.

Obligaţiile ceea ce poate fi distribuit persoanelor, grupurilor. Sunt considerate de nedorit de exemplu:

pedepsele
plata taxelor.

Distribuirea corectă a avantajelor şi a obligaţiilor presupune identificarea criteriilor care pot fi luate în considerare pentru realizarea dreptăţii. Acestea sunt:

competenţele
meritele
nevoile

persoanelor respective; ele pot asemăna sau deosebi persoanele cărora le sunt distribuite. Astfel, într-o situaţie particulară, persoanele care se aseamănă din punctul de vedere al criteriilor menţionate trebuie tratate la fel, iar cele care se deosebesc, în mod diferit.

Dreptatea procedurală presupune respectarea legilor şi înfăptuirea justiţiei.

Ca respectare a legilor dreptatea presupune:

¨ respectarea drepturilor legale ale unor persoane: libertatea personală, proprietatea, demnitatea umană

¨ să i se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine.

În situaţia unei pedepse, trebuie:

să fie pedepsite persoanele dovedite ca vinovate
să fie stabilite pedepse potrivit gravităţii faptelor comise.

Dreptatea corectivă sau reparatorie se referă la:

¨ repararea nedreptăţii

¨ corectitudinea răspunsului la nedreptăţi, prejudicii.

Necesitatea dreptăţii corective este legată de faptul că unele persoane, trăind în societate, comit nedreptăţi sau, prin comportamentul lor, aduc prejudicii altor persoane.

Scopurile dreptăţii corective sunt:

corectarea nedreptăţii, furnizând un remediu sau impunând o pedeapsă pentru a restabili dreptatea
preîntâmpinarea altor nedreptăţi, răspunzând la nedreptăţi într-un fel care apără persoana de a greşi din nou
descurajarea persoanelor de la comiterea altor nedreptăţi din teama pentru consecinţe.

Principale tipuri de dreptate sunt:

dreptatea distributivă, dreptatea procedurală şi dreptatea corectivă sau reparatorie.
Dreptatea ca acces la resursele şi la poziţiile în societate se numeşte dreptate distributivă.
Dreptatea ca respectare a legilor şi înfăptuire a justiţiei se numeşte dreptate procedurală.
Dreptatea ca reparare a nedreptăţii se numeşte dreptate corectivă sau reparatorie.

Justiţia, ca instituţie de apărare şi de înfăptuire

a dreptăţii

În limba română termenul „justiţie” este sinonim, în mai multe situaţii, cu cel de „dreptate” şi aceasta întrucât justiţia este chemată să se apere şi să înfăptuiască dreptatea. Deseori spunem ca „justiţia a făcut dreptate” sau ca „justiţia şi-a spus cuvântul şi s-a făcut dreptate” sau „persoana aceasta este un justiţiar”, o persoană care face dreptate. Dar ce se înţelege de fapt prin justiţie?

Termenul „justiţie” desemnează:

¨ ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti precum şi sistemul de funcţionare al acestor instanţe

¨ o formă fundamentală a activităţii statului, care constă în judecarea conflictelor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

Dreptatea socială presupune instituţii şi norme care să reglementeze raporturile dintre persoane. Normele reprezintă aşteptări sociale în legătură cu modul în care o persoană se comportă sau acţionează. Normele juridice asigură realizarea dreptăţii, exprimând:

ceea ce este permis în societate
ceea ce este interzis în societate.

În situaţia încălcării (în mod intenţionat sau neintenţionat) a normei juridice, a legii, societatea stabileşte, prin intermediul autorităţilor judecătoreşti:

vina persoanei în cauză
pedeapsa legală care trebuie să i se aplice.

Normele juridice (numite şi norme de drept) sunt cuprinse în sisteme sau coduri de legi.

Dreptul (sistemul legilor) conţine:

Drept civil

Drept penal

- cuprinde legile care au în vedere conflictele dintre persoanele private;

- cuprinde legi care privesc: criminalitatea (omorul, furtul), fapte penale care dăunează unei persoane, unei întreprinderi sau unei instituţii de stat;

- persoana acuzată compare în faţa tribunalului într-un proces civil: are drept la avocat (care încearcă să-i dovedească nevinovăţia);

- persoana acuzată compare în faţa tribunalului într-un proces penal; are drept la avocat;

- acuzaţia este adusă de persoane private;

- acuzaţia este adusă de un organ al statului – procuratura, prin procuror ca reprezentant al statului care încearcă să dovedească, în faţa tribunalului, vinovăţia acuzatului;

- pedeapsa pentru partea care pierde este de regulă bănească ;

- pedeapsa comunicată de judecător prin sentinţă poate fi: - privare de libertate;

- muncă neremunerată;

- confiscarea averii;

- retragerea dreptului de

exercitare a unei

profesiuni;

Pe lângă normele juridice, activitatea noastră este determinată şi de alte tipuri de norme, numite norme morale.

Normele juridice	se deosebesc de	Normele morale
- au o putere de constrângere mai mare;		- au o constrângere ce ţine de conştiinţa persoanei, de decizia ei de a le respecta
- pot fi impuse prin forţă		- nu pot fi impuse prin forţă;
-au drept consecinţe ale nerespectării lor pedepsele (inclusiv privarea de libertate ).		- au drept consecinţe ale nerspectării lor: sancţiunea opiniei publice, oprobiul public.

Apărarea şi înfăptuirea dreptăţii se realizează prin intermediul proceselor. Acestea:

¨ se desfăşoară diferit de la o ţară la alta, corespunzător sistemului juridic propriu

¨ sunt reglementate prin procedura juridică.

Dacă o persoană este condamnată pe nedrept, aceasta poate declara apel, recurs.

Recursul este procedura prin care o persoană, condamnată pe nedrept sau care consideră că a primit o pedeapsă prea mare, poate face întâmpinare în acest sens.

Rolul justiţiei pentru aprobarea şi înfăptuirea dreptăţii se afirmă preponderent într-o societate democrată.

Într-o societate democratică, un sistem juridic este eficient atunci când apără drepturile individuale şi pe cele ale poporului.

Sensul termenului dreptate nu este acelaşi în toate societăţile şi în diferite perioade de timp.

Modul de organizare a societăţii, tradiţiile şi obiceiurile unei comunităţi au o puternică influenţă asupra înţelegerii dreptăţii precum şi asupra modului de înfăptuire al acesteia.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au trăit în comunităţi. S-a discutat, în special, la lecţiile de Cultură civică şi Istorie, despre diferite tipuri de comunitate umană: familia, grupurile, popoarele, naţiunea, comunitatea internaţională. Poate s-a pus problema modului în care se ajunge la traiul în comunitate şi a felului în care este asigurată dreptatea în cadrul acesteia. Putem discuta despre un singur sens al dreptăţii sau înţelegem dreptatea în strânsă legătură cu viaţa unei comunităţi?

De-a lungul timpului, răspunsurile la această întrebare s-au situat, în general, pe două poziţii.

♦ Dreptatea este considerată ca absolută, aceeaşi pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile; cei care au susţinut acest punct de vedere au argumentat în favoarea caracterului absolut al dreptăţii, prin specificul naturii umane (raţiune, demnitate, creativitate).

Astfel, Sfântul Augustin susţinea că dreptatea este aceeaşi pentru toţi oamenii; gradul de dreptate din comportamentul oamenilor depinde de gradul de aderare la conţinutul absolut al dreptăţii.

¨ Dreptatea este considerată ca relativă, un fel de convenţie încheiată între oameni. Această

convenţie era necesară pentru reglementarea traiului în comunitate şi pentru a obţine pacea şi liniştea socială. Consecinţa era că popoare diferite au încheiat convenţii diferite, ceea ce era drept pentru locuitorii unei ţări nu este neapărat drept pentru locuitorii altei ţări. Ca atare, dreptatea ar putea să difere de la o ţară la alta, de la o epocă la alta.

Se poate spune astfel că sclavia, considerată dreaptă în antichitate este, de fapt, nedreaptă din punctul nostru de vedere.

Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere se corelează cu rolul instituţiei statale. Importanţa pe care statul o are în cadrul comunităţii se răsfrânge asupra înţelegerii termenului de dreptate. Filozoful antic grec Aristotel susţine că statul asigură legea, dreptatea şi buna folosire a însuşirilor umane: inteligenţă, voinţă. Dimpotrivă, în afara statului, omul este fiară sau zeu, folosindu-şi trăsăturile native în scopuri negative.

Thomas Hobbes consideră că în starea naturală oamenii erau mânaţi de dorinţe egoiste, ceea ce a generat ca efecte:

starea permanentă de război între oameni
situaţii conflictuale, în care omul era lup pentru alt om (homo homini lupus est).

Statul este rezultatul unui pact sau contract social încheiat de oameni:

cu preţul renunţării la unele drepturi şi limitării libertăţii

O perspectivă istorică privind proclamarea

şi revendicarea egalităţii între persoane

Un obiectiv important al societăţii contemporane îl constituie proclamarea egalităţii între persoane în ceea ce priveşte demnitatea şi respectul cuvenit fiinţei umane. Această problemă nu este nouă. Oamenii au încercat să justifice necesitatea egalităţii între persoane şi atunci când a fost cazul, să lupte în diferite moduri pentru revendicarea şi proclamarea acesteia.

Cea mai veche concepţie despre egalitate este cea creştina şi poate fi regăsită în Biblie. Din punct de vedere al creştinismului, toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu au aceeaşi demnitate, fiind creaţia lui Dumnezeu. Însa, timp de secole, acesta egalitate a fost considerată ca nefiind din această lume, deoarece se referă la relaţia dintre oameni şi Dumnezeu, şi nu la relaţiile dintre oameni.
O justificare diferită a ideii de egalitate poate fi găsită în lucrările filozofilor care susţin “legea naturală a lui Dumnezeu”. Aceştia (precum John Locke) credeau că fiecare om are ac

Filozofii utilitarişti (precum John Stuart Mill) au justificat egalitatea între oameni, subliniind capacitatea acestora (aceiaşi la toţi oamenii) de a simţi plăcere şi durere.

Pentru Immanuel Kant, ideea de egalitate izvorăşte din faptul că orice om nu este numai mijloc (instrument) pentru ceva, ci este scop. Kant este astfel un precursor al concepţiei despre demnitatea persoanei, orice om fiind persoană de la naştere, în sensul de a avea de la naştere toate caracteristicile persoanei prin însuşirea de a fi om.
drepturi naturale şi, de asemenea, capacitatea de a înţelege aceste drepturi.

¨ Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, document al Revoluţiei Franceze adoptat la 26 august 1789 de către Adunarea Constituantă. Declaraţia proclama libertatea, proprietatea individuală şi rezistenţa împotriva asupririi ca drepturi naturale ale omului, iar legea, ca expresie a voinţei comune, aceeaşi pentru toţi.

¨ Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. in 1948.

Filozofii contemporani spun adesea ca egalitatea politică a oamenilor este legată de ideea de demnitate umană, calitate inalienabilă a fiecărei persoane înzestrate cu raţiune.

ü Cea mai veche concepţie despre egalitate este cea creştină şi poate fi regăsită în Biblie unde se susţine că toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu.

ü Alţi gânditori (filozofi) au justificat ideea de egalitate prin „legea naturală ă lui Dumnezeu”, capacitatea oamenilor de ă simţi plăcere şi durere sau faptul că oamenii se nasc toţi oameni.

ü Ideea de egalitate se regăseşte, în marile documente care proclamă drepturile inalienabile ale oamenilor cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Rolul statului şi al societăţii civile în

realizarea egalităţii sub diferitele ei forme

Statul democratic se confruntă cu problema asigurării, atât a libertăţii individuale a cetăţenilor, cât şi a egalităţii lor. Problema, de natura filozofică dar şi politică, este deschisă, implicând practic modul de realizare a dreptăţii sociale, respective a asigurării de către societate a şanselor egale de reuşită în viaţă.

În sensul atenuării inegalităţilor sociale existente între membrii societăţii, statutul poate interveni prin iniţierea unor :

programe de educaţie ;
măsuri de protecţie socială.

În legătură cu aceste proiecte pe care le poate iniţia statul, se pun următoarele probleme :

sursele care să permită realizarea proiectelor iniţiale ;
modul de realizare a proiectelor, a protecţiei sociale ;
efectele proiectelor.

Sursele prin care statul poate dezvolta programe în sensul realizării dreptăţii sociale pot fi reprezentate, de exemplu, prin sistemul de texte şi impozite. Acesta asigură resursele necesare. Statul poate dezvolta în sensul realizării dreptăţii sociale diferite tipuri de programe:

educative;
în domeniul sănătăţii;
de protecţie a mediului înconjurător.

Protecţia (asistenţa) socială reprezintă un ansamblu coerent de măsuri iniţiate de stat pentru asigurarea unui trai decent al membrilor societăţii.

Amintim principalele direcţii de realizare a protecţiei sociale:

¨ protecţia populaţiei apte de muncă; statul asigură locuri de muncă, ajutoare de şomaj, reorientarea şi recalificarea şomerilor.

¨ protecţia altor categorii ale populaţiei (pensionari, studenţi, elevi, persoane handicapate) care nu îşi pot asigura singure protecţia, intervenţia statului fiind directă şi presupunând mobilizarea mijloacelor financiare necesare protecţiei.

Efectele pot fi în sensul:

Asigurarea egalităţii şanselor
Realizării egalităţii economice.

O societate cu adevărat democratică presupune, alături de intervenţia statului pentru realizarea egalităţii sub diferitele ei forme, intervenţia societăţii civile.

Conceptul „societate civilă’’ desemnează, odată cu particularizarea sferei politice a societăţii, asociaţii, organizaţii, instituţii sociale şi economice, altele decât cele statale.

Rolul societăţii civile poate fi pus în evidenţă prin următoarele aspecte :

¨ integrarea socială a persoanelor şi grupurilor, societatea civilă actionând ca o forţă de coeziune împotriva fragmentarii pe care o duce viaţa modernă;

¨ disperarea puterii prin crearea a numeroase centre de gândire şi de acţiune şi protecţia persoanelor, grupurilor dar şi a societăţii ca întreg, împotriva abuzului puterii;

¨ oferirea unor surse alternative pentru programele guvernamentale; diferite asociaţii, organizaţii dezvoltă programe în domeniul educaţiei, sănătăţii sau se concentrează pe grupuri care au nevoie de ajutor(bătrâni, persoane fără locuinţă, persoane handicapate etc.)

¨ medierea între cetăţeni şi stat; astfel, numeroase organizaţii independente se implică în probleme politice; în acest fel problemele cetăţenilor se pot auzi mai clar decât numai prin reprezentanţii lor politici;

¨ educarea cetăţenilor pentru viaţa democratică; organizaţiile societăţii civile pot pregăti comunitatea pentru democraţie, asigurând cunoaşterea valorilor şi practicilor specifice cetăţeniei democratice.

În acest fel societatea civilă poate contribui în mod fundamental , alături de stat, la realizarea dreptăţii sociale. Acest lucru este posibil chiar dacă este vorba de o societate civilă în forme, care se confruntă cu aspecte nu tocmai favorabile, aşa cum pot fi:

¨ vulnerabilitatea sindicatelor în raport cu o posibilă cooptare de către guvern;

¨ slaba dezvoltare a secolului privat, acesta neputând asigura suportul economic necesar organizaţiilor non-guvernamentale.

Precum şi realizarea în mai mare măsură a dreptăţii.

Această bază socială permite descentralizarea şi delegarea unei părţi din prerogativele statului, promovarea spiritului civic, precum şi realizarea, în mai mare măsură, a dreptăţii sociale.

Cu profund respect, avocatul Dumneavostră - Alexandru Grosu.

Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea

Articole